Te-ai întrebat vreodată ce ar fi viața noastră fără Uniunea Europeană? Fără city break-uri spontane la Roma, fără joburi remote pentru firme din Berlin și fără acea senzație ciudată, dar plăcută, când plătești cu același euro atât la Paris, cât și la București? Nu zic că UE e perfectă (departe de asta), dar parcă e genul de relație love-hate cu care nu prea știi cum să te desparți.
Acum câteva luni, stăteam la o terasă din Porto cu un prieten portughez și unul olandez. Vorbeam despre cât de diferit percepem Europa. Pentru Pedro, UE însemna fonduri pentru modernizarea infrastructurii. Pentru Johan, era despre reguli care fac totul mai eficient. Iar pentru mine? Sincer, UE mi se pare ca un grup mare de prieteni care încearcă să decidă unde să meargă în vacanță. Fiecare are preferințele lui, toți vor să fie ascultați, iar până la urmă ajungi să faci un compromis care nu mulțumește pe nimeni 100%.
Dar uite, chiar acum sunt câteva discuții fierbinți la Bruxelles despre un nou pachet de măsuri verzi. Se vorbește despre subvenții pentru panouri solare și despre interzicerea unor ambalaje din plastic până în 2030. Pe de o parte, sună grozav pentru planetă. Pe de altă parte, producătorii mici, inclusiv din România, se plâng că vor avea costuri mai mari. E fix genul de situație tipică pentru UE: intenții bune, dar aplicarea e… complicată.
Și totuși, să fim sinceri: câte lucruri bune din viața noastră de azi ar fi fost posibile fără Uniunea Europeană? Fără programul Erasmus, fără dreptul de a lucra în orice țară membră, fără standardele comune care ne asigură că un produs cumpărat din Polonia nu te lasă fără garanție în România?
Deci, e UE un vis frumos sau un compromis complicat? Probabil ambele. Ca orice relație serioasă, necesită muncă, răbdare și, uneori, nervi. Dar până la urmă, parcă merită, nu?
